Un moment relativ amuzant al zilei a fost pornirea unui ditai Extra 300L cu ajutorul Cielo-ului. Din păcate, aparatul lui Attila “Gogu” Goger a pățit necaz pe drumul către aerodrom, rămânând fără regulatorul de încărcare a acumulatorului. Tot pe 12 V, ca la mașini. Dar mașini de 3oo CP. Evident, nici un acumulator de sine stătător nu a reușit performanța de a învârti namila de motor în 6 cilindri. Noroc cu un Cielo, al cărui motor în plin a reușit să convingă demarorul bijuteriei acrobate să pună motorul în mișcare. Evident, au urmat alte momente de delectare, la finalul cărora din carlingă a coborât un pilot fleașcă, întrucât “fir-ar să fie, am zburat cu căldura pornită că n-am putut s-o opresc.” Deh, se mai întâmplă…
Attila "Gogu" Goger
Una peste alta (și unul peste altul, cum se vede în unele cadre), am avut parte de un spectacol feeric. Un motiv foarte solid ca la următoarea evoluție a oricăruia dintre cei doi maeștri să facem un efort și să ne deplasăm la locul faptei, pentru că e clar că vom pleca acasă cu ochii, dar mai ales cu sufletul, spre cer. Mulțumim, Zoltan Veres și Attila Goger!
După una caldă, nu se putea să nu vină și una rece. Azi am ieșit cică să exersez pentru Cupa Federației, că numai mâine nu-i răspoimâine. Toate bune și frumoase, am făcut și programul de câteva ori (vreo trei), am schimbat și combustibilul (Cool Power rulz, dacă mai trebuia cumva să menționez) dar mâncărimea în posterior și-a făcut simțită prezența. Sau poate chiar mai mult. La a 6-a repetiție a programului, la ultimul element acrobatic (două ture de vrie) am încercat să fiu erou sovietic… și n-am fost. Mai exact am scos avionul Yak-54 din vrie prea târziu și nici n-am binevoit să-i dau gaz. Consecința? O aterizare brutală pe burtă, de la cca. 2 m înălțime (exact ca la primul accident!) doar că de data asta panoul de foc a rezistat, la fel ca și prinderea trenului. Deh, reparație executată cu mult simț de răspundere (mulțam Alex!). Când a căzut avionul, aproape că nu s-a auzit nimic. În schimb a sărit o chestie roșie, și oarecum rotundă – de la cei 200 m distanță semăna cu o minge. 😀 La fața locului, evaluarea dezastrului m-a făcut să bufnesc în râs: avionul parcă fusese “ghilotinat” imediat înapoia secțiunii trenului de aterizare (zonă unde se găsește și rezervorul, de altfel). Nici n-ai zice că e ruptură. Desigur: telefon, Alex, “se rezolvă dar nu zilele astea că n-am timp!”, “Nici o problemă, bine că se poate repara!”, hai acasă. Cu ocazia asta o să scot avionul la vânzare, prefer să rămân pe ceva mai mic (1,4 – 1,5 m anvergură) și cu motor de capacitate mai mică, în primul rând din motive de transport (nu prea mai rămâne loc în mașină când bag “dihania” asta). Din păcate, această combinație de avion + motor comercializată de cei de la Graupner nu este deosebit de fericită, motorul de 20 cm3 fiind mult prea mare pentru acest avion de numai 1,62 m anvergură (practic accelerarea trebuie compensată cu niște eleron dreapta, altfel aparatul se răstoarnă pe stânga din cauza cuplului enorm al acestui motor). Altfel, acestui aparat nu i se poate reproșa mare lucru, construcția fiind destul de robustă (pentru un aeromodel!) iar comportamentul în zbor destul de agreabil. Cred că un motor de 15 cm3 i-ar fi numai bun.
LATER EDIT: de bun simt este sa le multumim si celor ce au facut posibil spectacolul aviatic de la Sirna, si anume asociatia “Aripi Romanesti” si Romanian Spotters. MULTUMIM!