Comunitate si Fair Play

Azi am fost participant direct pentru prima oara la un eveniment aeromodelistic organizat. Dar detalii voi aduce maine, cand voi avea la dispozitie si pozele de azi – mai dureaza pana le pot descarca din aparatul foto. Pana atunci insa, cateva mentiuni despre “impresia artistica”.

Concursul asta a fost animat de o anumita atmosfera, vizibila de altfel la toate reuniunile de profil. Cei ce au participat la evenimentele indoor organizate de aeroclubul “Aeropower” din Bucuresti la sala de la Chiajna, in ultimii trei ani, au putut observa mai indeaproape acest fenomen. Cumva, in ciuda competitiei – prezenta chiar si intre 5 concurenti, cum am fost astazi – spiritul de coeziune specific unei comunitati extrem de pasionate dar si destul de restranse. Spre deosebire de manifestarile animalice, pline de ura, pe care le intalnesti la tot pasul pe stadioanele romanesti (de fotbal in principiu, dar nici hocheiul nu e scutit de asemenea “spectacole”), la o competitie modelistica veti constata manifestari sincere de apreciere in fata unei evolutii spectaculoase (prin precizie, eleganta sau orice alte criterii preferati). De asemenea, niciodata nu veti vedea un modelist bucurandu-se de necazurile sau problemele altui concurent, desi acestea pot contribui substantial la aspectul clasamentului final. Sa fie oare de la constientizarea si aprecierea volumului de munca si de cunostinte necesare aducerii unui aparat de zbor la performantele optime? Sa fie munca depusa la antrenamente in care s-a investit o droaie de timp, munca ce poate fi spulberata intr-o fractiune de secunda dintr-o cauza externa (bruiaj, cedare de material etc.)? Indiferent de cauze, solidaritatea si spiritul de echipa din acest mediu reusesc sa depaseasca stressul si tensiunea specifice unei intreceri si sa scoata la iveala latura frumoasa a oamenilor, aceea care iese atat de rar la lumina pentru ca atat de putini oameni stiu sa o aprecieze cu adevarat si atat de multe… lichele nu fac altceva decat sa profite de orice semn de asemenea “slabiciune”.

Poate ca n-as fi adus acest subiect in minte, desi il vad si-l traiesc zilnic, dar astazi am simtit acest spirit pe propria piele. Acum 3 zile am reusit sa raman fara avion, iar incercarile de a executa cu planorul programul de acrobatie de la concursul de astazi au avut drept rezultat demonstrarea faptului ca, totusi, un planor nu este un avion de acrobatie. 🙂 Drept pentru care azi m-am deplasat la Cupa Federatiei 2009 la Strejnic in calitate de simplu spectator, dar mi-am luat planorul plus toate catrafusele de rigoare ca am zis ca poate-poate. Ei bine, povestind eu ce si cum, am avut surpriza sa mi se puna, aproape la propriu, in brate un Acromaster de la unul, doua packuri (acumulatori) de propulsie de la altul si, intreband, am gasit si un letcon portabil cu gaz la un al treilea. Drept pentru care am reusit sa aduc avionul in linie de zbor si am concurat cu un aparat pe care am executat o singura data un antrenament, in cadrul primului meu zbor cu un exemplar din respectivul model. Nu pot sa nu le multumesc lui Victor Pricop pentru model (pe care nu doar ca l-am zburat, ci l-am adus intreg la sol de nu mai putin de 4 ori, antrenament plus 3 manse), lui Costin Jugureanu pentru  cele doua packuri Ray Pelikan 3s / 2200 mAh / 25C si lui Romulus pentru letconul Portasol. Drept pentru care am participat la concurs, nu am iesit ultimul 😀 si m-am simtit foarte bine. Desigur, de la un model de elapor de numai 1100 g (1,1 kg), cu o anvergura de 1095 mm si o lungime de 1150 mm, nu te poti astepta sa nu simta o “pala de vant” de 2-3 m/s, care modifica traiectoria unor avioane de 3-4 kg si 1,6 m anvergura. Intrucat nu aveam mana formata cu acest aparat, odata ce s-a pornit vantul mentinerea aparatului pe traiectoria corespunzatoare a devenit cel putin dificila, in conditiile in care si-asa nu prea le am eu cu precizia in evolutie. Oricum, nu la nivelul necesar la F3A.

Concurs concurs… dar n-a contat. A contat ATMOSFERA, acel “ceva” care nu se poate descrie dar pentru care merita sa faci orice efort pentru a fi “acolo”. Si chiar daca nu voi ajunge niciodata sa particip la un concurs oficial F3A, daca Federatia Romana de Modelism va reusi sa repete evenimentul in fiecare an, voi fi prezent acolo. Nu pentru  spectatori (o mana de oameni azi, in general apropiati ai participantilor pe langa alti piloti sositi pentru evenimente ulterioare), nu pentru concurs (slabe sanse sa castig) ci pentru oameni. Care, in ciuda unor manifestari anonime (pe internet, adicatelea) mai mult sau mai putin virulente uneori, raman unele dintre cele mai placute si sincere persoane cu care am avut vreodata onoarea sa interactionez.