Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis
euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.
Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan.
Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem,
suscipit in posuere in, interdum non magna.
Azi am fost participant direct pentru prima oara la un eveniment aeromodelistic organizat. Dar detalii voi aduce maine, cand voi avea la dispozitie si pozele de azi – mai dureaza pana le pot descarca din aparatul foto. Pana atunci insa, cateva mentiuni despre “impresia artistica”.
Concursul asta a fost animat de o anumita atmosfera, vizibila de altfel la toate reuniunile de profil. Cei ce au participat la evenimentele indoor organizate de aeroclubul “Aeropower” din Bucuresti la sala de la Chiajna, in ultimii trei ani, au putut observa mai indeaproape acest fenomen. Cumva, in ciuda competitiei – prezenta chiar si intre 5 concurenti, cum am fost astazi – spiritul de coeziune specific unei comunitati extrem de pasionate dar si destul de restranse. Spre deosebire de manifestarile animalice, pline de ura, pe care le intalnesti la tot pasul pe stadioanele romanesti (de fotbal in principiu, dar nici hocheiul nu e scutit de asemenea “spectacole”), la o competitie modelistica veti constata manifestari sincere de apreciere in fata unei evolutii spectaculoase (prin precizie, eleganta sau orice alte criterii preferati). De asemenea, niciodata nu veti vedea un modelist bucurandu-se de necazurile sau problemele altui concurent, desi acestea pot contribui substantial la aspectul clasamentului final. Sa fie oare de la constientizarea si aprecierea volumului de munca si de cunostinte necesare aducerii unui aparat de zbor la performantele optime? Sa fie munca depusa la antrenamente in care s-a investit o droaie de timp, munca ce poate fi spulberata intr-o fractiune de secunda dintr-o cauza externa (bruiaj, cedare de material etc.)? Indiferent de cauze, solidaritatea si spiritul de echipa din acest mediu reusesc sa depaseasca stressul si tensiunea specifice unei intreceri si sa scoata la iveala latura frumoasa a oamenilor, aceea care iese atat de rar la lumina pentru ca atat de putini oameni stiu sa o aprecieze cu adevarat si atat de multe… lichele nu fac altceva decat sa profite de orice semn de asemenea “slabiciune”. Continue reading Comunitate si Fair Play
Ieri a fost zi de pauza pe blog. Zi de doliu, am putea spune. Nu dupa avion in primul rand, cat dupa ratarea participarii la Cupa Federatiei de anul asta. Cum spuneam alaltaieri, am reusit sa trosnesc Yak-ul in mod artistic, dovada imaginile aici de fata…
Bine, intrucat mi-am dorit mult sa merg la acest eveniment, am zis: ce-o fi, o fi. Hai ca iau planorul. Veteranul meu Arcus, modelul pe care mi-am inceput activitatea de aeromodelist in urma cu un an si jumatate (incercarile nereusite de a ma da cu o chinezarie ieftina de Mustang nu se pun!) ar putea fi in principiu capabil sa execute o buna parte din figurile cerute in concurs. Dar nu e frumos sa ma duc foaie verde loboda la concurs, “hai ca ma bag si eu”, fara sa fi incercat evolutia corespunzatoare macar odata. Si deoarece la 5 eram acasa, am incarcat catrafusele in masina – mult mai putine la numar si mai usoare decat in varianta cu Yak-54 – si dusi am fost pe camp. Lumina buna, doi acumulatori care abia asteptau sa-i golesc, bateria de la statie incarcata complet… toate conditiile necesare erau indeplinite. Ma rog, aproape toate. Dupa configurarea statiei, binduirea receptorului (stiu, suna ca dracu’, dar “legarea” receptorului mi se pare un termen mai groaznic, si nu o sa folosesc “faileaza” sau “manage-uieste”, pe care le aud mereu…) si verificarea comenzilor – si tot am ramas cu doua pe invers, norocul meu ca planorul nu e foarte nervos cand dau directie invers, iar motorul n-a plecat pana nu l-am corectat – Veteranu’ era gata. De data asta ma straduisem sa-l centrez, motiv pentru care a inghitit seara vreo 10-12 g de Pb spre coada, drept pentru care ma asteptam la o evolutie spectaculoasa.
Ei bine… nu. Desi e o zvarluga de planor, care se simte bine si la viteze relativ maricele pentru un asemenea aparat, si desi urca la 70 de grade cand ii dau motor in plin (vorbesc prostii, de fapt face looping daca nu compensez din profundor, va trebui probabil sa corectez unghiul motorului)… ramane doar un planor. Capabil de elemente acrobatice, nu-i vorba – duce un looping mai strans, cu putina bunavointa scoate si o ranversare si poate fi tinut chiar si in zbor pe spate. Dar cand vine vorba de tonou, e jale. Acu’ eleroanele au si cursa mica dar si o suprafata destul de redusa, iar la un picaj prelungit – de fpat la viteze relativ ridicate – aripii incepe sa i se falfaie, ca sa zic asa. Si deoarece vreau sa mai zbor cu el, am decis sa nu testez limita de rupere, drept pentru care am mai incercat o ranversare, vreo doua-trei cutite – nici vorba sa stea in cutit – dupa care am trecut la exercitii de aterizare la punct fix. Sau la mana fixa, depinde de indemanare. Din vreo 8 incercari, mi-au iesit doua (cu prins), doua cu pus Veteranu’ la picior si restul… nici-nici.
Una peste alta, o seara frumoasa, liniste, planor si putina tristete. Pe propria supraapreciere, ca daca n-as fi incercat mai mult decat sunt in stare as fi avut cu ce sa ma dau in stamba maine. Asa… voi fi un simplu spectator. Dar macar o sa ma intalnesc cu o gramada de nesanatosi ca mine, pentru care aproape ca singurul lucru care conteaza sunt aceste masinarii zburatoare care ne incanta ochii si sufletul.
Ieri mi-am deplasat impozantu’ fizic la Șirna. Un locșor într-un colț de țară, departe de drumurile circulate… dar cu aerodrom ULM (aeronave ultraușoare motorizate) și cu un “arts and crafts festival“. Bine, nu festivalul a fost obiectivul principal, ci evoluția lui Zoltan Veres și a lui Attila Goger. O echipă pe cinste, care și-a făcut intrarea într-un mod triumfal, într-un MUGET infernal de motoare de Extra 300L dublat de două dâre serioase de fum. După câteva figuri de înaltă măiestrie, cei doi au pus jos avioanele în aplauzele unui public în extaz.
O pauză scurtă de odihnă, realimentare și câteva autografe și înapoi la zbor. De data asta programul lui Zoltan Veres a lasat publicul cu gura căscată, acesta executând elemente de acrobație pe care nu le-am văzut făcute nici măcar de un aeromodel. Și acolo riști mult mai mult față de cazul cu pilot la manșă… Continue reading Una calda, una rece
Acum, chiar dacă sunt un “injiner” care în timpul liber se dă cu avioanele (modele, că mai mult nu poate), nu înseamnă că nu acord măcar un dram de timp procesului de igienă. Și nu are de-a face în primul rând cu prezența unei doamne în viața mea (mare minune, mai ales că nici nu sunt genul ei…) ci cu faptul că mă deranjează anumite… aspecte. De exemplu mirosul de nespălat (ptiu!) sau expunerea de păr neîngrijit. Inclusiv ăla de pe față.
Recunosc, am avut la un moment dat ideea de a-mi lăsa barbă. Toate bune și frumoase, doar că încercarea cu barba a avut loc în exact aceeași perioadă în care purtam și “beculeț” (era foarte comod pe timp de vară) dept pentru care rezultatul era, să zicem… amuzant. Exista însă și dezavantajul faptului că firele mele de barbă sunt ușor curbe, drept pentru care după mai mult de 3 zile mâncărimea devine destul de insuportabilă. Plus că barba implică și muncă de întreținere, trebuie săpunită bine etc. etc. etc. Astfel că am luat decizia de a renunța și la barbă (oricum nu era nici foarte deasă) și la “beculeț”. Ce-am luat pe mere am dat pe pere. C’est la vie…
Ieri trecusera deja 10 zile de la ultimul zbor (sambata 1 august) asa ca, datorita apropierii concursului de la Strejnic si imboldit putin de doamna, am zis “hai sa trag o tura sau doua, macar ma mai obisnuiesc cu raspunsul aparatului”. Zis si facut: am ajuns acasa pe la 6 fara un pic (din pacate), am adunat calabalacul si am pornit spre tapsan. Un soare restul de bland dar spre asfintit, evident, ceea ce a facut sesiunea de zbor relativ dificila (soarele fiind exact in fata pistei). Norocul meu ca temperatura era suportabila, si mai adia si vantul putin. Partea mai neplacuta a problemei e ca nu imi place cum trage motorul, ceea ce inseamna ca zilele astea trebuie probabil sa mai desfac odata aparatul ca sa verific rezervorul (si sper sa nu am “Surprize, surprize”). Aparent traseele exterioare de combustibil sunt ok, dar cu avionul la verticala motorul pur si simplu nu trage, desi sunt cu mansa de gaz in plin. Am mai saracit putin amestecul la relanti – era MULT prea bogat, ii lua motorului cam jumatate de secunda de cand dadeam gaz pana incepea sa se tureze, si asta dupa o prima saracire, cam 1/8 ture – si acum ramane sa vedem cum se comporta duminica (sambata sunt la Sirna, poate ne vedem acolo 😉 ). Eventual schimb si combustibilul (se gaseste si la noi), asta e. Continue reading Zbor de seara
Ok, e “acel moment din an” (si nici macar nu e o aniversare “rotunda”, de oriunde ai privi-o – de fapt stai, este…), drept pentru care mă apuc și eu de acel obicei cu “wishlist”, că văd că se practică. Și deoarece activitatea principală off-hours este modelismul, mai ales aero, evident wishlistul nu poate face notă discordantă. Așa că să încropim o colecție nu foarte vastă, dar, desigur, la obiect:
dorința mea pe anul ăsta era să schimb stația (radiocomanda). Din păcate acest deziderat a fost retrogradat pentru un viitor necunoscut ca urmare a apariției unor noi priorități, așa că obiectul dorinței ajunge în fruntea wishlistului pe anul ăsta. Și întrucât am zis că nu mă iau de mașinuțe, rămânem la “air stuff”. O stație pentru tot viitorul meu în modelism, întrucât nu țin cu tot dinadinsul să mă apuc de elicoptere sau alte chestii la care să apară o acută nevoie de mai mult de două controale proporționale, cum are această bijuterie. Mai mult, este una dintre puținele stații care prezintă afișajul în partea superioară (majoritatea stațiilor RC sunt construite cu displayul în partea inferioară, ceea ce este destul de incomod dacă vrei să citești ceva pe el în mijlocul zborului – fie el cronometru fie informația preluată de vreun senzor);
pe locul doi vine setul motor de Acromaster, care include tot ce trebuie, chiar și două variante de elice (în funcție de preferințele pilotului). Cu ocazia asta poate termin avionașul ăsta zgubilitic, care este exact ceea ce caut;
acum dacă zic și de un receptor sau chiar două în plus pentru stația de la primul punct ca să nu mut tot timpul eventualul unic receptor de pe un aparat pe altul, se cheamă că vreau prea mult?
O să mă opresc aici, că dacă pun de o listă mai mică poate am șanse mai multe să se și materializeze. Sper s-o pun în practică până la anu’ astfel încât la momentul respectiv să pot aduna o colecție nouă 🙂
He he… Microbul jucariilor motorizate este destul de vivace, si daca te-a prins odata, greu mai scapi.
Cum spuneam in postul precedent, i-am luat doamnei mele un iwaver 02M cu caroserie de BMW. O masinuta foarte simpatica, si destul de provocatoare cand vine vorba de control. Aseara insa m-am hotarat sa merg sa vad si eu pista de automodelism off-road din sectorul 4. Amenajata de o mana de oameni destoinici, reuniti sub auspiciile Motorsport Racing Team (cand le gasesc site-ul pun si link), cu sprijinul Primariei sectorului 4 al capitalei, pista e o delectare pentru toti pasionatii de off-road RC.
Pe principiul “o saptamana desfasurata prost nu poate sa se termine bine”, azi dimineata s-a derulat un concurs de imprejurari care a avut darul sa ma scoata din sarite in ultimul hal, motiv pentru care am renuntat la ideea de a zbura ceva. M-am deplasat totusi la camp (de unde si scriu postul asta) intrucat ii promisesem lui Alex ca-l iau. Iar principiile conteaza atunci cand nu-ti convin, nu atunci cand iti convin.
Ma rog, tot raul spre bine. Pista e plina de iarba si floricele – ploile de zilele trecute au avut o contributie semnificativa, zic eu – iar de vant… nu mai vorbesc. Ulterior a aparut si Dan cu un anemometru portabil, iar vant am avut constant 4 m/s cu rafale de pana la 7 m/s. Eh, macar am economisit efortul de a cara tot calabalacul din casa pana la masina si inapoi (la intoarcerea acasa), ceea ce nu e lucru putin. 🙂
Totusi ziua nu e complet ratata. Am avut deosebita placere de a admira o barza care decolase si incerca din rasputeri sa zboare contra vantului. Presupun ca a aterizat undeva mai incolo pe camp, deoarece dupa 10 secunde in care nu m-am uitat la ea, nu mai era de vazut pe nicaieri. Sper c-a ajuns cu bine acolo unde dorea. Continue reading Masinute
Mda, ce sa zic… era sa treaca o zi fara sa ma manifest in toata splendoarea. Ghinionul ei, n-a scapat.
Imi place mult sa citesc. Mai ales carti, dar nu numai. Frecventez si cateva forumuri de unde invat o droaie de lucruri utile. Pana aici nimic neobisnuit. DAR… Poate c-am inceput sa imbatranesc. (oh wait, aia s-a intamplat acum multi ani.) Insa nu poate sa nu-mi repugne, in mod total, indolenta si ingalarea unora, care – culmea – au si pretentii. Ok, unii “au scuza” ca sunt copii, inca. Pardon? Faptul ca nu ai 30 de ani este o scuza sa faci ce vrei, cum vrei? Si sa-ti bati joc de limba pe care o vorbesc cei din jurul tau si, in ultima instanta, de oameni insisi? Pentru ca in momentul in care eu, cititor, trebuie sa parcurg de 4 ori un paragraf – prima oara incerc sa-l citesc, a doua oara incerc sa pun semnele de punctuatie, a treia oara incerc sa formulez cuvintele asa cum sunt ele (astea doua in ce ordine doriti dumneavoastra) si a patra oara sa am o sansa de a pricepe ce a vrut respectivul sa exprime… nu pot sa ma simt altfel. E timpul meu, si poate ca m-am dus acolo sa ma bucur pentru cineva sau sa invat ceva pentru mine. Sau, de ce nu, sa le impartasesc si altora din experienta mea si poate sa mai intreb ceva ce nu stiu. Iar cand un… individ, prin 4 randuri mazgalite pe ecran, imi distruge orice dorinta de a mai interactiona cu forumul ala, nu pot considera decat ca-si bate joc de mine. Si nu o sa mai tolerez asta. Continue reading E grele astea cu limba romana
Ieri amicu’ Abburo ma ia de o aripa. “Fratie, vine Zoltan Veres la Sirna pe 15 august, si are doua evolutii de cate 20 de minute bucata! MERGEM!?” Intrebarea era pusa doar partial ca intrebare, mai ales ca unu la mana, suntem amandoi bolnavi de asa ceva (chit ca n-avem inca bani de avioane personale), a doua la mana – e “langa casa”, ca nu pot spune alfel despre Ploiesti, si a treia la mana, biletul mai e si destul de ieftin (20 de lei pe zi, 35 de lei pentru toate cele 3 zile ale festivalului – daca luati biletele din timp). Acum trebuie sa negociez puternic cu doamna, norocul meu ca ma suporta si in cel mai rau caz va spune “NU!”. Sper totusi sa nu fie cazul cel mai rau…
Si ca sa vedeti la ce va invit sa asistati, iata cateva exemple de ce e in stare Zoltan:
