Categories

A sample text widget

Etiam pulvinar consectetur dolor sed malesuada. Ut convallis euismod dolor nec pretium. Nunc ut tristique massa.

Nam sodales mi vitae dolor ullamcorper et vulputate enim accumsan. Morbi orci magna, tincidunt vitae molestie nec, molestie at mi. Nulla nulla lorem, suscipit in posuere in, interdum non magna.

Un vis devenit realitate

WARNING: this post is in Romanian. For certain personal reasons, I chose this approach. If you’d like a translation, let me know and I’ll try to provide one.
Stiu ca blogul asta e in engleza. Ma rog, l-am migrat eu la engleza cu oarece timp in urma. Dar bucuria pe care am simtit-o azi ma face sa doresc sa scriu in romana. Asta pentru ca s-ar putea sa citeasca postul asta si anumite persoane, care nu sunt neaparat foarte bine familiarizate cu engleza.

Astazi am avut parte de “materializarea” unuia dintre cele mai mari dintre dorintele mele. De mai bine de 20 de ani, de cand unchi-miu Sergiu mi-a pus prima data o radiocomanda in mana – pentru un velier cu radiocomanda, nu va inchipuiti avion din prima 🙂 – mi-am dorit sa ies si eu cu el, sa zburam impreuna, fiecare cu “pasaroiul” propriu si personal. De acum doi ani, de cand m-am apucat de aeromodelism RC, am vrut sa pun aceasta dorinta in practica, dar intotdeauna s-a ivit “altceva” care m-a impiedicat sa ma duc acolo si sa fac acest lucru. Insa am constatat pe calea a mai neplacuta ca atunci cand vrei sa faci ceva, e bine sa pui naibii mana si sa faci acel ceva. Pentru ca s-ar putea ca, din motive ce nu tin de ilustra-ti persoana, sa nu mai poti face acel “ceva” – si va trebui sa traiesti cu acel sentiment idiot pentru tot restul vietii. Drept pentru care m-am hotarat sa rup pisica (nu pisica lu’ unchi-miu, Aglae, un animalut foarte simpatic de altfel) si sa-mi mut fundu’ pana la Constanta, cu planorul in masina si cu pozograful dupa mine ca sa imortalizam momentul. Intrucat vremea se anunta ok, ne-am pus de acord sa iesim pe balta | camp cu ale noastre zburatoare astfel ca la 7:30 azi dimineata am purces la drum.

Dupa o autostrada aproape goala si o nenorocita de “taxa de autostrada” de 10 lei platibila la Fetesti (una la dus, una la intors…) am reusit sa ajungem in Constanta. Intentionam sa ma mai intalnesc si cu alte persoane, dar simpla reintalnire cu unchiul meu si simpatica mea matusa ne-a ocupat tot timpul, drept pentru care scuzele mele celor cu care n-am apucat sa ma mai vad. (Intentionez totusi sa nu fac din acest drum o situatie “unica”, drept pentru care sper ca undeva in urmatoarea luna sa reusim cumva sa ne vedem.) Dupa o scurta “reuniune de familie” (doi ani e ceva…) ne-am pus in miscare spre un petic de teren despre care ultimele informatii spuneau ca e relativ viran. Ei bine… informatiile erau prea vechi. Terenul era acoperit de cultura, dar asta nu ne-a impiedicat sa dam un zbor acolo – evident, fara sa calcam in cultura proprietarului. Din fericire era o fasie necultivata la margine, unde ne-am facut pregatirile pre- si post-zbor. Dupa cum se poate vedea si in galeria atasata…

Unchi-miu – sa ne intelegem, pilot cu acte in regula, cu niste ani de planorism 1:1 la activ – a parut incantat de ce-i poate pielea Arcus-ului meu. Nu c-ar fi asta un planor de foarte mare performanta, dar tine bine la tavaleala si, nu in ultimul rand, aparatul complet asamblat vine la un pret al naibii de bun (si daca tinem cont si de bugetul destul de restrans de care “beneficiaza” pretendentul…) si are o reactie mult mai buna ca Easy Star-ul cu care se “delecteaza” el acum. Sper ca viitorul sa ii rezerve lucruri bune si sa reuseasca sa treaca la un Arcus in cel mai scurt timp.

Una peste alta, o zi frumoasa., superba chiar – in ciuda vantului destul de tare care l-a facut pe unchiul meu sa nu incerce sa ridice Easy Star-ul – desi am incercat sa-i explic ca nu e nici o problema, ca un E.S. zboara FOARTE bine pe vant. Am vazut doua “in formatie” zburand pe un vant napraznic, cel putin de doua ori mai puternic decat ce-am vazut azi. Am prins si o termica, cu care am luat cel putin 20 m in inaltime – si e cel putin interesant sa te duci dupa ciori / pescarusi care-ti arata unde e bula ascendenta :D. De data asta n-am mai facut “dogfight” cu pasarile cerului, ci am zburat laolalta in liniste si pace. Ma rog, probabil ca bietele pasari cautau de mancare prin campul cu pricina, dar sper ca nu le-am incurcat prea mult. Nu pot insa sa nu ma bucur de faptul ca in sfarsit, am iesit impreuna la zbor si acum sunt doi “chilotzi” capabili sa se dea pe sus – si care sper ca vor reusi in curand sa se dea si impreuna!

Data viitoare scoatem si barcuta pe balta. Doamna, autoarea tuturor pozelor din prezentul post (are ochi si mana, nu gluma – mai ales cand ii scapa degetul pe declansator si uita sa-l ia de acolo! :D) si-a exprimat interesul pentru velierul inca in perfecta stare de functionare, asa ca trebuie sa repetam excursia sa se dea si ea. Pana atunci, sanatosi sa fim!

Comments are closed.